Băiatul unui om de afaceri s-a trezit CU MASCAȚII LA UȘĂ, DUPĂ UN LIVE PE FACEBOOK!

0
1646

Un tânăr din Pitești, băiatul unui om de afaceri din județul Olt, s-a ales cu o amendă usturătoare după un live pe Facebook.

Fiul unui afacerist care ar avea o fermă în județul Olt a făcut-o de oaie într-una din serile trecute. Tânărul aflat la volanul unui BMW a făcut o transmisie live pe Facebook în care își provoca niște amici cu care avusese un conflict la o înfruntare. Îi chema în stradă să se înfrunte, deși era trecut de ora 22.00 și el însuși încălca ordonanțele militare. Acesta a folosit injurii și la adresa polițiștilor și jandarmilor care l-ar fi putut prinde hoinărind pe străzi, spunând că are bani să plătească amenda. În timpul live-ului scoate și un pistol pe care îl arată ostentativ celor cărora se adresa.

Polițiștii au văzut filmarea și l-au identificat pe tânăr. În acestă dimineață au făcut o percheziție acasă la el. Nu l-au găsit, fiind depistat în trafic la Topoloveni. Pistolul cu care se lăuda era o brichetă, de dimensiunea unei arme reale și care era o copie reușită al unui revolver. A fost amendat cu o suma mare. La fel și iubita, cea care l-a filmat în timpul transmisiunii în direct.

„La primele ore ale dimineții, polițiștii argeșeni au efectuat o percheziție la locuința unui tânăr de 20 de ani, din Pitești, care a postat în seara zilei de 27 aprilie 2020, pe o rețea de socializare, un clip video, în care provoacă urmăritorii clipului să se întâlnească cu el, noaptea, într-un loc public, încălcând prevederile ordonanțelor militare.

Întrucât în filmare tânărul manevrează ceea ce pare a fi un pistol, în această dimineață, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, şi un specialist criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic Argeş, au efectuat o percheziție la locuința acestuia.

În urma activităților s-a stabilit că tânărul nu deține o armă supusă autorizării, dar și că acesta a încălcat în mod repetat prevederile ordonanțelor militare, fapt pentru care i-au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.000 de lei.

De asemenea, prietena acestuia, de 19 ani, din Pitești, care l-a însoțit și filmat în seara zilei de 27 aprilie 2020, a fost sancționată pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, cu amendă în valoare de 2.000 de lei”, a declarat Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.

LASA UN RASPUNS