Dotari cu aparatura medicala moderna si noi corpuri, de anul acesta, la Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti

0
647

Investițiile derulate de Consiliul Județean Argeș la Spitalul Județean de Urgență Pitești sunt pe ultima sută de metri. Vicepreședintele Marius Nicolaescu a efectuat o vizită de lucru pe șantierele care vizează cele două investiții pe fonduri europene – extinderea Ambulatoriului de Specialitate și extinderea Compartimentului de Primiri Urgențe. Pe lângă aceste două investiții majore, tot aproape de finalizare se află și construcția noului corp P+4, realizat exclusiv din bugetul Consiliului Județean Argeș.

Spitalul Județean de Urgență Pitești va avea, începând de anul acesta, noi corpuri. Este vorba despre un corp nou P+4 și despre extinderea Ambulatoriului de Specialitate și extinderea Urgențelor, cele două fiind investiții din fonduri europene. La extinderea Ambulatoriului de Specialitate vor fi deschise 12 cabinete medicale care vor fi moderne, cu toate dotările și utilitățile necesare. Aici stadiul execuției este la 85% și ne dorim ca până la jumătatea anului să recepționăm și acest ultim obiectiv. Construcția a fost făcută într-un timp record dacă luăm în calcul că lucrările au început anul trecut. La cel de-al doilea proiect pe fonduri europene, extinderea CPU, lucrările sunt aproape de finalizare. După cum vedeți, deja a fost instalată o parte din aparatura de specialitate, pentru că proiectul prevede nu doar extinderea, ci și dotarea. Cred că cel mai important aparat este acest Computer Tomograf care va fi destinat pacienților care sosesc la Urgențe astfel că, pe lângă faptul că vom putea crește fluxul de pacienți, vom putea scădea și timpul de așteptare pentru un diagnostic din simplul motiv că pacienții de aici, de la CPU, nu vor mai trebui să aștepte accesul la aparatul din cealaltă aripă a spitalului. De asemenea, prin acest proiect am urmărit și creșterea numărului de paturi la Primiri Urgențe cu 15 paturi“, a declarat Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

LASA UN RASPUNS