25 mai alegeri europarlamentare, iar pe 2 şi 16 noiembrie se va alege preşedintele

0
844

Premierul Victor Ponta a anunţat că alegerile europarlamentare de anul acesta vor avea loc pe data de 25 mai, iar cele două tururi de scrutin pentru alegerea preşedintelui pe 2 şi 16 noiembrie. În ceea ce priveşte data referendumului pentru revizuirea Constituţiei, aceasta urmează să fie stabilită de către Parlament. Conform reglementărilor europene, se pot organiza alegeri oricând între 22 şi 25, însă, pentru că la noi este „tradiţia democratică românească” să fie duminică ziua de alegeri, s-a decis ca românii să meargă la vot pentru europarlamentare pe 25 mai.

În baza articolului 5, alineatul 1 din Legea privind alegerea preşedintelui 370/2004, care spune foarte clar că alegerile prezidenţiale se organizează în luna precedentă celei în care expiră mandatul preşedintelui în funcţie, s-a decis ca cele două date, turul unu şi turul doi, să fie 2 noiembrie şi 16 noiembrie. În ceea ce priveşte data referendumului pentru modificarea Constituţiei, aceasta este stabilită de Parlament.

LASA UN RASPUNS