13 PERCHEZIȚII in Arges! TRAFIC DE DROGURI. 33 de persoane, la AUDIERI

0
687
Oraşul Câmpulung a fost, în această dimineaţă, străbătut în lung şi-n lat de zeci de poliţişti şi jandarmi, în cadrul unor ample percheziţii efectuate la indivizi suspectaţi de trafic de droguri. Au fost efectuate 13 percheziţii, la 10 suspecţi, urmând să fie duse la audieri 33 de perosane, consumatori şi martori. Cei vizaţi sunt suspectaţi că ar fi vândut consumatorilor cannabis şi substanţe etnobotanice. Percheziţiile au avut loc în cartierez Grui şi Vişoi.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, efectuează 13 percheziţii, în municipiul Câmpulung, pentru destructurarea a două grupări infracționale specializate în trafic de droguri de risc.
În dimineața zilei de 08 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, cu sprijinul jandarmilor argeșeni, efectuează 13 percheziții domiciliare, în municipiul Câmpulung, la locuințele a zece persoane bănuite de săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada august 2019 și până în prezent, persoanele bănuite ar fi comercializat droguri de risc și substanțe psihoactive, pe raza municipiului Câmpulung.
La acesată oră, perchezițiile sunt în desfășurare, urmând ca 33 de persoane să fie conduse la sediul poliției pentru audieri.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, ne transmite Inspectoratul Judetean de Politie Arges.

Foto: Descriptiv

LASA UN RASPUNS