Robert Tudorache, la Consiliul Informal de Energie: ”Viitorul energetic are în centrul dezvoltării cetățenii și industria”

0
802

Președintele ALDE Pitești, Robert Tudorache a participat, în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, la primul Consiliu Informal de Energie sub Președinția Română a Consiliului UE. Evenimentul, care a fost prezidat de ministrul român al Energiei, Anton Anton, i-a avut ca participanți pe comisarul european pentru energie și schimbări climatice, Miguel Arias Canete și miniștrii energiei ai Statelor Membre UE.

Acest Consiliu Informal de Energiei este unul din cele mai importante evenimente organizate sub președinția Română a Consiliului Uniunii Europene și a reunit toți miniștrii de resort din Uniunea Europeană. Alături de comisarul european pentru energie și schimbări climatice, Miguel Arias Canete, au fost prezentate diferite viziuni privind evoluția energetică post 2020. În urma acestui schimb de idei în luna iunie vor fi adoptate Concluzii ale Consiliului pe această temă. Ministerul Energiei din România, prin dl Anton Anton a promovat ideea necesități unor investiții în dezvoltarea infrastructurii energetice, în cercetare, pentru că această zonă poate aduce soluțiile inovatoare care stau la baza procesului de tranziție energetică. Partea română a propus susținerea oricărei soluții de dezvoltare și a menționat că este nevoie ca în centrul politicilor energetice să fie cetățenii și industria. S-a discutat și despre barierile de reglementare care trebuie modernizate conform necesităților și provocărilor actuale,a vând în vedere dinamica tehnologică.
Așa cum a susținut și ministrul Anton Anton, adoptarea Pachetului Energie Curată pentru toți europenii reprezintă un pas important pentru tranziția energetică și decarbonizarea sistemului energetic. Infrastructura de gaze naturale, energie electrică și cea de stocare a energiei va trebui să se transforme astfel încât să devină un instrument inteligent de aprovizionare a consumatorilor și un pilon central al dezvoltării economice și sociale. De asemenea, cuplarea piețelor de energie și gaz, alături de digitalizarea sectorulul energetic în întregul său, pot avea o contribuție semnificativă la reducerea emisiilor poluante, cu costuri relative reduse”, a declarat secretarul de stat Robert Tudorache, președintele ALDE Pitești.

În cadrul reuniunii ministeriale, delegațiile și Comisia Europeană au semnat Declarația pentru o infrastructură de gaz europeană sustenabilă și inteligentă, care reprezintă o bază solidă pentru a stimula potențialul gazului natural și pentru a folosi resurse curate, precum hidrogenul, biometanul și metanul sintetic în decarbonizarea sistemului energetic. Documentul a fost co-semnat de majoritatea Statelor Membre, precum și de reprezentanți ai industriei de profil.

LASA UN RASPUNS