Spitalul Județean de Urgență Pitești marchează o nouă premieră medicală pentru județul Argeș, după ce o intervenție neurochirurgicală complexă a fost realizată cu ajutorul unui sistem modern de lavaj și drenaj intracranian. SJU Pitești devine astfel a doua unitate medicală din țară care folosește această tehnologie de ultimă generație.
Intervenția a avut loc la finalul săptămânii trecute și a fost efectuată de dr. George Constantin Mihalache, medic primar neurochirurg, procedura durând aproximativ o oră. Sistemul utilizat, denumit IRRAflow, permite efectuarea simultană a lavajului și drenajului intracranian prin intermediul unui cateter cu lumen dublu și oferă monitorizarea continuă a presiunii intracraniene. Totodată, tehnologia permite reglarea parametrilor terapeutici și setarea unor praguri de avertizare, integrând într-un singur sistem irigarea automată controlată, drenajul fluidelor și monitorizarea continuă a presiunii intracraniene.
„Dispozitivul este reprezentat de un cateter cu două canale, prin unul realizându-se lavajul, iar prin celălalt, drenajul. Printr-un canal se realizează irigarea, iar prin celălalt, resorbția lichidului de lavaj”, a explicat dr. Mihalache.
Primul pacient care a beneficiat de această procedură este un bărbat în vârstă de 82 de ani, care s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe cu tulburări de echilibru și accentuarea tabloului psihic. Investigațiile imagistice au evidențiat existența unui hematom subdural cronic, cu efect de compresie cerebrală și indicație chirurgicală.
Deși intervenția i-a fost recomandată încă de la prima evaluare, pacientul, care suferea și de multiple afecțiuni asociate, a refuzat inițial tratamentul. Acesta a revenit însă după două zile, moment în care medicii au decis efectuarea intervenției chirurgicale. Operația s-a desfășurat sub anestezie generală și a constat în evacuarea hematomului și montarea sistemului de lavaj și drenaj. „S-a practicat o gaură de trepan, urmată de evacuarea hematomului și montarea sistemului de lavaj și drenaj”, a declarat medicul neurochirurg. Sistemul a fost menținut postoperator timp de 24 de ore, perioadă în care evoluția pacientului a fost atent monitorizată. „Lichidul de lavaj evacuat a devenit progresiv clar, motiv pentru care drenajul a fost ulterior suprimat. Evoluția clinică a fost excelentă, pacientul fiind fără deficite neurologice și cu ameliorarea semnificativă a stării clinice”, a precizat dr. Mihalache. Pacientul urmează să fie externat după șase zile de spitalizare.
Potrivit medicului, principalele avantaje ale sistemului sunt controlul permanent al presiunii și volumului de lavaj, reducerea riscului de supraîncărcare lichidiană, monitorizarea continuă a presiunii intracraniene și eliminarea necesității efectuării unui lavaj manual repetitiv. „Monitorizarea continuă a presiunii intracraniene este foarte importantă și pentru medicul ATI, care poate adapta terapia pacientului în funcție de valorile afișate în timp real”, a mai explicat specialistul.
Dispozitivul IRRAflow a fost pus la dispoziția echipei medicale în regim demonstrativ și poate fi utilizat în managementul mai multor patologii neurochirurgicale, inclusiv hematoame subdurale cronice, hemoragii intraventriculare, hemoragii subarahnoidiene, ventriculite și abcese cerebrale.
Succesul intervenției a fost posibil și datorită colaborării multidisciplinare dintre echipa de Neurochirurgie, medicii ATI și personalul Blocului Operator. Anestezia a fost realizată de dr. Luminița Galbenu, iar pacientul se află în prezent sub supravegherea echipei Secției de Neurochirurgie, având o evoluție favorabilă.
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Pitești consideră că utilizarea acestui sistem reprezintă un nou pas important în dezvoltarea serviciilor medicale oferite pacienților din județul Argeș și nu numai.
CITESTE SI: Argeșul devine, din nou, capitala motorsportului românesc! PROGRAMUL evenimentului




































