Agresiune sexuală în plină stradă. Bărbat reținut

0
35

Un incident șocant a avut loc în dimineața zilei de 29 mai, pe o stradă din orașul Mioveni, unde o tânără de 19 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat necunoscut în vârstă de 56 de ani, chiar în spațiul public. S-a intamplat dimineata, in jurul orei 8.30. Cazul a intrat rapid în atenția polițiștilor, iar suspectul a fost ulterior reținut.

În ziua de 02 iunie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Mioveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu privire la săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

Din probatoriul administrat a rezultat că în ziua de 29 mai a.c., în jurul orei 08:30, în timp ce se afla într-un loc public, pe stradă, o tânără de 19 ani a fost abordată de un bărbat necunoscut, a cărui identitate a fost stabilită prin cercetări ca fiind un bărbat de 56 de ani, din Țițești, care, prin constrângere, a sărutat-o pe cea în cauză pe un obraz și a mângâiat-o pe spate, împotriva voinței persoanei vătămate.

În ziua de 02 iunie, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 03 iunie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.“, a transmis Politia Arges cu privire la acest caz.

Sursa foto: IPJ Arges

CITESTE SI: Aterizare forțată în Argeș: pilotul unui motodeltaplan, preluat de SMURD cu traumatisme la cap și față

LASA UN RASPUNS