O nouă premieră medicală la Județean

0
235

În cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești a fost realizată, vineri, în premieră, o intervenție de artroplastie totală de umăr cu proteză inversată, utilizată în tratamentul fracturilor complexe de cap humeral și al afecțiunilor avansate ale articulației umărului.

Pacienta, în vârstă de 70 de ani, a fost diagnosticată cu fractură cominutivă de cap humeral, o leziune severă care necesita soluții chirurgicale moderne pentru redobândirea mobilității și reducerea durerii. Intervenția a fost efectuată cu succes, utilizând o proteză de ultimă generație, achiziționată prin Programul Național de Endoprotezare, program în care unitatea noastră este inclusă”, a declarat dr. Gabriel Copciag (FOTO front page), medicul șef al Secției de Ortopedie a SJU Pitești.

Unul dintre marile avantaje ale acestei intervenții este recuperarea precoce a pacientului, fără necesitatea unei imobilizări prelungite, mobilizarea și reluarea activităților putând începe încă din primele zile postoperator. Această intervenție deschide un nou capitol în activitatea Secției de Ortopedie și Traumatologie din cadrul SJUP. După mai bine de 25 de ani de experiență în protezarea șoldului și genunchiului, spitalul extinde acum gama procedurilor de endoprotezare și pentru patologia umărului, adresând cazuri complexe precum fracturile severe și artroza avansată.

Rezultatul reflectă atât profesionalismul echipei medicale, cât și preocuparea constantă a conducerii spitalului pentru dezvoltarea serviciilor medicale și susținerea introducerii unor tehnici moderne de tratament, în beneficiul pacienților din județul Argeș. Prin această nouă premieră medicală, Spitalul Județean de Urgență Pitești continuă să își consolideze rolul de centru medical important pentru intervențiile ortopedice complexe și pentru creșterea calității actului medical.“, informeaza Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti.

CITESTE SI: Premieră în Argeș: Spitalul Judetean Pitești, a doua unitate din România care utilizează sistemul modern de lavaj intracranian

LASA UN RASPUNS