Tanar sofer retinut, dupa ce a accidentat mortal un copil!

0
234

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpa şi au reţinut un tânăr de 19 ani, din Davideşti. Este vorba de șoferul care vineri, pe 13 noiembrie, a provocat un accident mortal la Mioveni. Acesta conducea un BMW seria 3 și a lovit un băiat în vârstă de 12 ani care traversa pe trecerea de pietoni, făcând parte dintr-un grup de copii. Tânărul a fost dus în arest, pe numele lui fiind emisă o ordonanță pentru 24 de ore. Oamenii legii au considerat că tânărul reprezintă un pericol, având în vedere că ar fi putut lovi mai multe persoane care traversau pe marcaj în momentul producerii tragediei. În cursul zilei de astăzi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, care a dispus cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

LASA UN RASPUNS