Șofer pe străzile Argeșului: a scăpat de una, a dat de alta

0
1763

A scăpat de una şi a dat de alta, cu mult mai gravă. Este povestea unui şofer în vârstă de 77 de ani, din Bucureşti, care a fost tras pe dreapta la Titu de un echipaj al oamenilor legii.

În timpul verificărilor, s-a constat că şoferul circula având asigurarea obligatorie expirată. I-au fost reţinute certificatul de înmatriculare al autovehiculului şi plăcuţele de înmatriculare. Evident că, neavând numere, oamenii legii nu-i puteau da dovadă de circulaţie. În loc să lase maşina la Titu, bătrânul s-a dus în localitate şi-a încheiat poliţa de asigurare şi a pornit din nou la drum pe DN7, deşi aceasta era valabilă din ziua următoare, cu intenţia de a ajunge la Vâlcea.

La Ştefăneşti a fost oprit de un echipaj de la Poliţia Ştefăneşti, aceștia descoperind că de fapt că omul circula ilegal cu Loganul și s-a ales cu dosar penal.

LASA UN RASPUNS