Miercuri, GREVA de avertisment in scolile din Romania! Saptamana viitoare, GREVA GENERALA

0
364

Potrivit sindicaliștilor din educatie, aproximativ 80% dintre cadrele didactice sunt de acord cu paralizarea anului școlar, deci greva generală. Pentru acest lucru, trebuie respectați toți pașii legali: prima dată, greva de avertisment, apoi greva generală. Astfel, miercuri, 17 mai, între orele 11.00 şi 13.00, este anuntata greva de avertisment. Greva de avertisment se desfășoară cu profesorii în clase, care decid dacă susțin orele ori doar supraveghează elevii.

Angajații din educație anunță greva generală în 22 mai. Cadrele didactice din România susțin că s-au săturat să fie umilite de guvernanți. Astfel, profesorii au început pregătirea paralizării anului școlar. Sindicaliștii din educație au decis declanșarea grevei generale în 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment în 17 mai.

Decizia de a recurge la protest a fost luată în urma referendumului organizat de organizaţiile sindicale în rândul angajaţilor din sistem.

Iata care sunt revendicările sindicatelor din educație:

  • Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

CITESTE SI: Vesti bune pentru elevii din comuna Titesti!

Sursa: RTV.net

Foto: Descriptiv

LASA UN RASPUNS