Let`s Do It, România! va mobiliza 1 milion de voluntari. Participare consistentă, în Argeș, pe 15 septembrie

0
1622

Pe 15 septembrie va avea loc Ziua de Curățenie Națională și Globală Let`s Do It, Romania! La nivel internațional, 150 de țări se unesc în cea mai mare mișcare civică – World Cleanup Day, iar în România, Let`s Do It, Romania! își propune să mobilizeze 1 milion de voluntari. Claudiu Sutan, profesor al Universității din Pitești și coordonator al proiectului la nivelul județului Argeș, ne-a declarat că Argeșul va participa în cadrul acțiunii cu circa 10.000 de voluntari, fiind printre județele de top din acest punct de vedere.

Noi avem pregătiți 12.000 de saci, astfel că pot participa și mai mulți voluntari, sunt bineveniți.”, a declarat Sutan, menționând faptul că cel mai ușor de coordonat a fost în municipiul Pitești, unde s-au cunoscut foarte bine datele problemei, iar totul a mers ca pe roate. Sorin Apostoliceanu, viceprimarul municipiului Pitești, prezent în cadrul conferinței de presă de marți, de la UPIT, a declarat că administrația municipală este preocupată în principal pe curățenie, fiind un domeniu care interesează foarte mult, astfel că a răspuns imediat invitației de a se alătura acțiunii, specificând totodată că Primăria Pitești va răspunde oricând unor astfel de proiecte, și nu numai. De asemenea, acesta a atras atenția asupra unei probleme întâlnite la Pitești, și anume că gunoiul nu este depozitat întocmai în ghenele de gunoi, iar acest lucru îi deranjează pe cetățeni, dar și pe reprezentanții administrației locale, care a dispus la montarea unor camere video, urmărind în acest fel fenomenul.

”O inițiativă de acest gen, prin care studenții și profesorii noștri se implică în creșterea calității mediului, nu poate decât să ne bucure. Suntem, poate, una din instiuțiile care a reușit și reușește să genereze suficient de mult impact în protecția mediului, în regiune. Referitor la proiectul în sine, eu știu că avem colegi de nădejde în Facultatea de Științe care au preocupări, inclusiv de cercetare, chestiuni legate de protecția mediului, avem studenți entuziaști care s-au implicat în multe asemenea acțiuni și au făcut ceea ce trebuie”, a declarat rectorul UPIT, Dumitru Chirleșan, prezent la eveniment.

De asemenea, șeful Gărzii de Mediu Argeș, Alexandru Vîjan, s-a arătat încântat de faptul că un număr foarte mare de tineri a fost angrenat în proiect: ”Este foarte bine că vorbim despre tineri, pentru că este foarte important ca educația să înceapă de la cei mici și să înțeleagă despre ce este vorba, pentru că nu este bine să arunci aceste deșeuri în locuri nepotrivite. Vom fi alături de această activitate, vom fi prezenți în teren cu efectivul pe care îl avem și promovăm evenimentul cu plăcere.”.

Printre participanții în proiect, ADI Servsal, aceștia alăturându-se proiectului încă de la prima ediție. ”Vă felicit domnule profesor pentru responsabilitatea pe care v-ați asumat-o de a coordona acest proiect la nivelul județului Argeș. În calitate de reprezentant al Servsal Argeș, vreau să vă spun că încă de la prima ediție a acestei acțiuni noi am participat anual alături de voluntari.”, a declarat reprezentantul ADI Servsal, Marian Clipici. 

LASA UN RASPUNS