Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în acestă după-amiază, pe DN 73, în comuna Mihăeşti. Un şofer în vârstă de 69 de ani nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga şi a lovit în plin o motocicletă. Conducătorul auto voia să intre într-o zonă de refugiu, a lăsat să treacă două motociclete, dar nu a mai observat-o pe a treia. În urma impactului vehiculul pe două roţi a căzut pe şosea şi cei doi ocupanţi, conducătorul în vârstă de 35 de ani şi psagarerul în vârstă de 23 de ani, ambii din comuna Poienarii de Muscel, au fost răniţi. Conducătorul motocicletei are suspiciune de fractură la mâna stângă şi multiple escoriaţii, pasagerul pare să aibă leziuni uşoare. O femeie în vârstă de 72 de ani aflată în maşină a suferit un atac de panică, fiind transportată la spital.




































