A fost REȚINUT! Din victimă a devenit agresor

0
1012

Reţinut pentru tentativă de omor după ce şi-a înjunghiat prietenul de pahar. Scandalul a avut loc duminică seară, în faţa unui magazin din cartierul piteştean Găvana II. Cercetările au stabilit că Marius C, de 41 de ani şi Cristian F., de 46 de ani, au băut împreună într-un bar pe strada Carpenului. S-au luat la ceartă şi au ieşit în stradă. Acolo s-au îmbrâncit, lovindu-se. Marius C a intrat în bar şi a luat un cuţit, ieşind ca să-l atace pe cel care îl lovise. A fost din nou lovit de Cristian F, însă în timpul încăierării a reuşit să-l înjunghie. Astfel rolurile s-au inversat şi din victimă a devenit agresor. Cel rănit a ajuns la spital unde s-a constatat că are o rană profundă şi că i-a fost pusă viaţa în pericol. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, Marius C fiind reţinut pentru 24 de ore. Astăzi va fi prezentat Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă.

LASA UN RASPUNS