9 mai – manifestare ce marchează o triplă sărbătoare națională, la Pitești!

0
335

Universitatea din Pitești a celebrat ziua de 9 Mai – zi cu triplă semnificație pentru România!
Manifestările ce marchează sărbătoarea din data de 9 mai, începute cu parada militară cu plecare din Piața Primăriei, au continuat cu o slujbă religioasă specială, un Te Deum ținut de un sobor de preoți ai Bisericii Domnești „Sfântul Gheorghe”, în piața „Vasile Milea”, urmată de o ceremonie desfășurată în Sala de Festivități a Universității din Pitești.

În cadrul evenimentului, au fost evidențiate valorile europene, dar și diversitatea pe care o aduc statele membre la unitatea patrimoniului european, Universitatea din Pitești celebrând, în aceste zile, 60 de ani de învățământ superior de calitate ca universitate europeană!

Vreau sa va asigur ca va aflati intr-un spatiu universitar care a fost european de la bun inceput, pentru ca, daca e sa ne laudam cu ceva, aceasta universitate este prima din Romania care infiinteaza un departament de integrare europeana in 2002, intr-un an in care, inca, Romania negocia statutul de stat membru, iar noi am inteles inca de atunci care ne este menirea, care ne este drumul.“, a declarat Dumitru Chirlesan, rectorul Universitatii din Pitesti.

Presedintele Senatului Universitatii, Mihaela Diaconu: “Universitatea din Pitesti se doreste a fi un pilon important la dezvoltarea comunitatii pitestene, argesene si de ce nu a regiunii Sud Muntenia. Este un privilegiu pentru noi sa ne bucuram astazi impreuna alaturi de oficialitatile orasului, ale judetului si sa dovedim inca o data faptul ca Universitatea din Pitesti este un actor important in mediul socio economic.” .

Ceremonia de la Universitate s-a bucurat de prezența a numeroase personalitati din domeniul administrativ si politic. Printre acestea: primarul municipiului Pitesti Cristian Gentea, prefectul judetului Radu Perianu, vicepresedintele Consiliului Judetean Arges Adrian Bughiu, deputatul PSD de Arges Simona Bucura Oprescu, precum si deputatul USR Ionut Mosteanu.

Iata cateva dintre declaratiile oficialitatilor prezente la eveniment:

Primarul municipiului Pitesti, Cristian Gentea: “Foarte  important este ca, in actualul context european, cand am trecut printr-o pandemie care a lasat in urma multa suferinta si ne confruntam cu mari riscuri de securitate la granita de est, sa privim cu alti ochi importanta aliantelor mari, aliantelor solide, bazate pe respect reciproc, bineinteles cu identitate proprie, dar cu respectarea dreptului international”. 

Prefectul de Arges, Radu Perianu: “Universitatii, permiteti-mi sa fac doua urari, si anume sa se mentina si sa urce cat mai sus in topul Universitatilor din Romania si de ce nu si din Europa, pentru ca tot sarbatorim Ziua Europei, si sa continue sa formeze oameni. Acest lucru este chiar cel mai important. Daca va continua acest lucru, eu cred ca menirea este asigurata.”.

Vicepresedintele Consiliului Judetean Arges, Adrian Bughiu: “Ma simt bine alaturi de dumneavoastra si felicit pe aceasta cale Universitatea din Pitesti pentru ca a gasit resursele necesare sa ne coalizeze intr-o astfel de manifestare. Traim momente istorice importante pe care noi astazi le sarbatorim aici si care n-ar trebui trecute cu vederea si parca niciodata vremurile nu au fost mai mult ca acum in ton cu vremea.”.

LASA UN RASPUNS