(video) Zeci de șoferi blocați de viitură pe Transfăgărășan! Drumul, deblocat după intervenția autorităților

0
974

Viitură pe Transfăgărășan, în zona Piscu Negru: zeci de mașini blocate, drum eliberat după intervenția autorităților.

Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș a transmis în această seară o alertă privind o viitură produsă în zona Piscu Negru de pe Transfăgărășan, în jurul orei 21:00. Torenții au adus pietre și copaci pe carosabil, blocând circulația rutieră pe ambele sensuri de mers. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă aproximativ 20–30 de autoturisme au rămas blocate temporar în zonă.

La fața locului au intervenit de urgență jandarmii din cadrul Detașamentului Curtea de Argeș, alături de echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Echipele de intervenție au acționat în comun pentru degajarea drumului și sprijinirea persoanelor aflate în trafic.

Potrivit ultimei informări oficiale, transmisă la ora 22:37, traficul rutier a fost reluat în ambele sensuri, iar carosabilul a fost eliberat.

Este recomandata în continuare prudență maxima în zonele montane, având în vedere instabilitatea vremii și riscul apariției altor fenomene periculoase.

Sursa foto-video: IJJ Arges

LASA UN RASPUNS