Trei persoane au ajuns la spital, vineri dimineață, în urma unui accident grav petrecut pe Drumul Expres 12 (DEx12), în zona kilometrilor 111–114. Autoturismul în care se aflau a fost distrus complet după ce s-a ciocnit violent cu un autocamion.
Imaginile surprinse la fața locului arată un tablou de coșmar: mașina este pur și simplu făcută praf, cu elemente de caroserie împrăștiate pe carosabil. Pompierii de la Secția Costești și Detașamentul Pitești au intervenit cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Victimele, doi barbati si o femeie, au fost monitorizate la locul accidentului și apoi transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Salvatorii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor, întrucât exista risc crescut din cauza avariilor majore produse în urma impactului.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs exact accidentul.





































