Vrei o DANTURĂ perfect albă și STRĂLUCITOARE? Iată sfatul medicului stomatolog

0
888

Albirea dentară nu mai este de mult o procedură dificilă sau rară. Din ce în ce mai multe persoane apelează la serviciile stomatologului pentru a avea o dantură perfectă.

De la pastele de dinți speciale, gelurile, benzile sau agenții de albire obținuți direct de la dentist, sunt diverse metode de albire dentară. Procedura realizată în cabinetul stomatologic este însă recomandată ca fiind cea mai eficientă și sigură metodă de curățare a petelor nedorite. De astfel este și cea mai rapidă metodă. ”Rezultatul se poate observa în maximum 60 de minute de la efectuarea tratamentului. Produsul de albire se aplică direct pe dinți, cu ajutorul unei surse de căldură, iar această căldură accelerează efectul de albire”, ne-a declarat cunoscutul stomatolog din Pitești Eny Pavel.

Soluțiile de albire pot fi de mai multe categorii, cele care au un efect mult vizibil și se repetă la 3 ani, deoarece este un tratament mult mai agresiv pentru smalț, și cele normale care sunt și indicate de stomatologi, pentru a proteja dantura.

Gradul de albire însă variaza de la un individ la altul. Este condiționat de factori ca starea danturii, natura petei, tipul de sistem folosit la albire și timpul în care acest sistem a acționat. De asemenea, este foarte important de știut că persoanele care au avut tratamente puternice cu antibiotic, în copilărie, în perioada de formare a dinților definitivi, au smalțul mai colorat, iar gradul de albire, în urma tratamentului, este unul mai redus, mai explică medicul stomatolog Eny Pavel.

La persoanele care fumează excesiv ori consumă alimente sau băuturi (băuturi carbogazoase, ceaiuri, tratamente puternice pentru rinichi) ce cauzează pete, rezultatele încep să pălească la circa 9 luni după tratament. În mod normal, la cei care se feresc de acești dușmani albirea poate fi păstrată chiar și 18 luni.

LASA UN RASPUNS