Foştii salariaţi ai SC Arpechim SA, care la acest moment sunt executaţi silit, au avut o întrevedere cu Ministrul delegat pentru dialog social, Doina Adriana Pană, la Prefectura Argeş.
A fost astfel analizată situaţia în care aceştia se află ca urmare a litigiului de muncă soluţionat de către instanţele de judecată, iar la întâlnire au participat şi reprezentanţi ai conducerii SC Arpechim SA. Aceştia din urmă au precizat că nu pot interveni în stoparea executărilor întrucât la un eventual control al Curţii de Conturi, administratorul societăţii răspunde pentru nerecuperarea sumelor de bani, conform sentinţelor judecătoreşti.
Membrii delegaţiei prezente au înaintat un memoriu ministrului prin care solicită găsirea unei soluţii în vederea amânării sau stopării executării silite a acestora, totodată făcându-se apel la reprezentanţii S.C. OMV S.A. în vederea renunţării la recuperarea sumelor dispuse de către instanţe. Ministrul delegat pentru dialog social, Doina Adriana Pană, a adus la cunoştinţă faptul că va informa premierul României cu privire la revendicările foştilor salariaţi, în vederea identificării unei soluţii legale, care să vină în sprijinul acestora.






































