Deputatul PSD Mircea Drăghici, consilier onorific al prim-ministrului pe probleme ce ţin de industria auto şi de transport, a participat alături de Victor Ponta, la semnarea Acordului Cadru privind obligaţia realizării pachetului minim integrat de proiecte şi a şase contracte de finanţare propuse de organizaţia de cercetare în industria auto „Polul Auto Muntenia”.
Parlamentarul de Argeş este de părere că semnarea acestui Acord Cadru reprezintă un sprijin real pentru consolidarea mediului de afaceri din judeţul Argeş, precum şi garanţia faptului că România are oportunitatea de a deveni una dintre cele mai importante ţări din Europa în ceea ce priveşte industria auto. Astfel, în urma implementării celor 6 proiecte semnate luni se vor crea peste 100 de noi locuri de muncă, se vor produce echipamente pentru producţia de componente auto, 2 infrastructuri de afaceri şi se vor moderniza Uzinele Auto de la Mioveni şi Piteşti.
Consilierul onorific al premierului pe probleme de transport, Mircea Drăghici, a concretizat: „Partenerii noştri Dacia – Renault, merită toate aprecierile pentru că au avut iniţiativa constituirii acestui pol de competitivitate în domeniul automobilelor, care pune laolaltă un număr de 30 de membrii: companii active, ONG-uri, Consilii Judeţene, Agenţia pentru Dezvoltare SUD MUNTENIA, precum şi institutele de cercetare din industria auto. Obiectivul Polului Auto constă în creşterea competitivităţii din domeniul industriei auto, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, precum şi stimularea inovaţiei la nivel regional şi naţional”.
De asemenea, parlamentarul argeşean consideră că vestea dată de compania americană Ford, potrivit căreia uzina de la Craiova va produce motoare pentru toată gama de maşini Ford, este una extrem de bună pentru economia românească. Acest lucru dovedeşte, în opinia parlamentarului de Argeş, că executivul României creează premisele pentru ca mari companii din domeniul producţiei auto să îşi dezvolte afacerile şi să investească în cercetare. Consilierul onorific al prim-ministrului Victor Ponta este de părere că astfel de parteneriate demonstrează că încrederea investitorilor străini în economia românească se stabilizează, iar acest merit aparţine guvernării actuale prin crearea premiselor dezvoltării mediului de afaceri.





































