Casa Județeană de Pensii Argeș anunță că pensionarii isi vor primi mai devreme pensiile, cu prilejul Sarbatorilor de Pasti. Guvernul României a decis ca drepturile bănești pentru luna aprilie 2015 ale pensionarilor să poată fi acordate începând cu data de 6 aprilie.
Plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi cu caracter special, care se achita odată cu pensiile, prin poștă, se va efectua în intervalul 6 – 10 aprilie, la domiciliul beneficiarilor. Persoanele avizate la domiciliu, își pot ridica pensiile până în data de 29 aprilie 2015 de la ghișeele subunităților poștale.
Pentru beneficiarii care își primesc aceste drepturi prin conturi bancare, plata acestora va începe din data de 8 aprilie, mai anunta reprezentantii Casei Judetene de Pensii.




































