Piteștenii sunt informați că, în perioada 8–12 iunie 2026, în municipiu se vor desfășura activități specifice de colectare și transport al unor deșeuri rezultate din procesul de epurare a apelor uzate. Anunțul a fost transmis de Societatea Apă Canal 2000 SA, care precizează că operațiunile vor avea loc în cadrul Stației de Epurare Pitești.
Este vorba despre deșeuri provenite de la deznisipatoare (cod 19 08 02) și reziduuri la cernere (cod 19 08 01), iar pe durata desfășurării acestor activități este posibil să apară un disconfort olfactiv temporar în zonele adiacente traseului de transport și punctului de încărcare.
CITESTE SI: Se intrerupe alimentarea cu apă potabilă în orașul Ștefănești
“Societatea Apă Canal 2000 SA aduce la cunoștință publică că în perioada 08 – 12.06.2026 se vor desfășura activități de colectare și transport al deșeurilor rezultate din procesul de epurare a apelor uzate, respectiv deșeuri de la deznisipatoare, cod deșeu: 19 08 02, și reziduuri la cernere, cod deșeu: 19 08 01, generate în cadrul Stației de Epurare Pitești.
Aceste transporturi se vor realiza cu o societate autorizată din punct de vedere al protecției mediului, care deține toate avizele și autorizațiile legale necesare. Pe durata desfășurării operațiunilor, este posibil să apară disconfort olfactiv temporar în zona adiacentă traseului de transport și a punctului de încărcare.
Pentru limitarea impactului asupra populației și mediului, vor fi aplicate următoarele măsuri.
transportul deșeurilor în vehicule etanșe;
manipularea și încărcarea rapidă a deșeurilor;
evitarea efectuării transportului în intervale orare sensibile;
respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legislația de mediu în vigoare.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru minimizarea disconfortului creat.“, se arata in comunicatul remis.






































