Vezi ce pățești, dacă te speli pe cap în ziua de Florii

0
980

Duminică, creștin ortodocșii prăznuiesc Floriile, sărbătoarea cea mai important care vestește Paștele. În duminica a şasea din postul Paştelui, cunoscută în popor şi ca Duminica Floriilor, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim. Se spune că Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, aşa-numita Săptămână Mare, de după cele 40 de zile de post.

De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. Duminică vor fi sărbătoriți toți cei care poartă numele de flori, respective Florin, Viorel, Viorica, Brândușa, Lăcrămioara ori Margareta. Anul acesta, atât Floriile, cât și Paștele, sunt sărbătorite în aceeași zi de ortodocși și de catolici.

Legat de această sărbătoare sunt legate nenumărate tradții și obiceiuri. Astfel, prin diferite metode fetele află dacă se vor căsători sau nu în acest an.

De asemenea, mărțișorul purtat până în această zi se pune pe ramuri de pom înflorit sau pe un măceș, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisit.

Este bine ca la miezul nopţii, să fierbi busuioc în apă, iar dimineaţa să te speli pe cap cu această fiertură, ca să îți crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele ca după un copac înflorit.

În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească. La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia.

Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.

LASA UN RASPUNS