Trei tineri argeșeni, reținuți după ce au spart o casă

0
585

Au spart o casă şi au ajuns în arest. Trei tineri cu vârste de 23 ani, respectiv 25 de ani, au dat lovitura vieţii lor, iar acum suportă consecinţele. Aceştia au profitat de faptul că o vecină nu este acasă şi au intrat noaptea prin efracţie. Au scotocit prin bunurile femeii şi au plecat cu bijuterii, electronice şi electrocasnice în valoare de aproximativ 7.000 de euro. În timpul cercetărilor, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești au identificat autorii, stabilind că la comiterea faptei a participat şi un minor în vârstă de 17 ani, fratele unuia dintre suspecţi. Oamenii legii au făcut percheziţii acasă la tineri. Aceștia au fost reţinuţi fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Împotriva lor a fost luată măsura controlului judiciar.

LASA UN RASPUNS