Astăzi, în Sala Mare a Consiliului Județean Argeș, a avut loc prezentarea și dezbaterea bugetului pentru anul 2026, un moment important pentru stabilirea direcțiilor de dezvoltare ale județului în perioada următoare.
Discuțiile au fost deschise de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, care a subliniat importanța unui buget echilibrat, orientat atât spre funcționarea eficientă a instituțiilor, cât și spre investiții în infrastructură și servicii publice. Potrivit datelor prezentate privind structura veniturilor bugetului local in anul 2026, veniturile totale estimate pentru anul 2026 se ridică la 742.716 mii lei, în creștere față de anul precedent, când acestea au fost de 728.879 mii lei. Structura bugetului indică o pondere majoritară a veniturilor destinate secțiunii de funcționare, respectiv 58%, în timp ce 42% sunt alocate secțiunii de dezvoltare. În ceea ce privește sursele de venit, sumele defalcate din TVA reprezintă 25% din total, în creștere față de 21% în 2025. Cotele și sumele defalcate din impozitul pe venit rămân o componentă importantă, cu o pondere de 27%. Subvențiile de la bugetul de stat înregistrează o scădere, ajungând la 22%, în timp ce fondurile externe nerambursabile cresc la 24%, semnalând o orientare mai puternică spre atragerea de finanțări europene. Veniturile proprii se mențin la același nivel, reprezentând 2% din total.
Prezentarea bugetului a fost transmisă LIVE pe pagina de Facebook a ziarului, AICI!!!



































