UPDATE!
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a transmis cu privire la incidentul in care un copil in varsta de 3 anisori a cazut de la inaltime, acesta a picat in gol cel mai probabil accidental. Polițiștii continuă verificările, pentru clarificarea împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.
“În ziua de 6 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un copil ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuințe din Câmpulung.
Polițiștii au asigurat sprijin pentru intervenția echipajelor medicale, minorul fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital.
Din primele verificări a rezultat că minorul, în vârstă de 3 ani, ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuințe, posibil în mod accidental.”, a transmis Politia Arges cu privire la acest caz.
……
Un incident grav a avut loc miercuri după-amiază în judetul Arges, municipiul Câmpulung, pe strada General Simonescu, unde un minor a căzut de la înălțime, mai exact de la etajul 3 al unui bloc, conform informatiilor transmise de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Argeș. La fața locului au intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj SAJ.
Copilul, in varsta de circa 3 anisori, a fost preluat de echipajul SAJ și transportat de urgență la spital. La momentul preluarii de catre cadrele medicale, acesta era constient, a transmis ISU Arges, pentru Ziarulargesenilor.ro. Gravitatea incidentului a impus intervenție medicală rapidă, iar autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul.
Revenim cu detalii pe măsură ce acestea vor fi comunicate oficial.





































