Autoturism rasturnat intr-o rapa. Din nefericire, barbatul in varsta de 67 de ani, din Arefu, pasager in autoturismul care s-a rasturnat, a decedat. Acesta a murit pe timpul transferului către unitatea medicală din București. Este vorba chiar despre tatal soferului implicat in accidentul rutier.
Polițiștii rutieri din Curtea de Argeș au fost sesizați despre un eveniment rutier produs pe raza comunei Arefu, în care un autoturism s-a răsturnat într-o râpă. Din verificările preliminare, efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat de 39 de ani din Arefu, la efectuarea manevrei de mers cu spatele pentru a intra în curtea imobilului de domiciliu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, din cauza unei defecțiuni la sistemul de frânare al autoturismului, astfel că mașina a părăsit carosabilul și a cazut într-o râpă. Conducătorul autoturismului nu a putut fi testat pentru a se stabilii dacă a consumat alcool sau alte substanțe interzise, însă i-au fost recoltate probe biologice, la unitatea medicală, acesta fiind transportat la spital in urma impactului violent., a transmis Inspectoratul Judetean de Politie Arges.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că autoturismul nu ar fi avut inspecția tehnică periodică și asigurarea valabile.
“A fost schimbată încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.”, a transmis Inspectoratul Judetean de Politie Arges.





































