Copiii din comuna Bradu au avut parte de o zi specială înaintea sărbătorii de 1 Iunie, după ce au primit cadouri din partea administrației locale, într-o atmosferă plină de veselie și emoție.
Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, a fost prezent în unitățile de învățământ din localitate, unde le-a oferit celor mici daruri pregătite cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Cadourile au ajuns la copiii de la Creșa Geamăna, precum și la preșcolarii și elevii din grădinițele și școlile din comună.
“Am încheiat distribuirea cadourilor oferite cu ocazia zilei de 1 Iunie copiilor de la Creșa Geamăna, grădinițele și școlile din comuna Bradu.
Ultima oprire a fost la Grădinița cu Program Prelungit „Scufița Roșie” din Bradu, unde m-am bucurat să văd zâmbete sincere, emoție și multă veselie în rândul celor mici.
Felicitări doamnelor educatoare pentru implicarea și dedicarea cu care au pregătit activități speciale pentru copii: mascote, pictură pe față, dansuri și cântece care au adus și mai multă bucurie acestei zile dedicate copilăriei.
La mulți ani tuturor copiilor și o copilărie plină de lumină, joacă și amintiri frumoase!“, este mesajul transmis de primarul Dan Stroe.
CITESTE SI: Mare surpriză la Bradu, de Ziua Copilului: petrecere specială







































