Sorin Apostoliceanu a preluat, începând de marți, atribuţiile de primar al municipiului Piteşti, după ce prefectul judeţului Argeş a semnat un ordin privind încetarea înainte de termen a mandatului edilului Cornel Constantin Ionică.
Consiliul Local Piteşti, întrunit în şedinţă extraordinară, a decis, cu 19 voturi “pentru” şi două “împotrivă”, desemnarea viceprimarului Sorin Apostoliceanu ca primar interimar.
Prefectul judeţului Argeş a emis, marţi, un ordin prin care se constată încetarea de drept a mandatului primarului municipiului Piteşti, Cornel Constantin Ionică, după rămânerea definitivă a unui raport al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) din anul 2016, în care se constata că edilul s-a aflat în conflict de interese.
“În temeiul art. 26 din Legea 340/2004 republicată, s-a emis Ordin prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar, conform Legii 176/2010, Legii 340/2004, respectiv Raportului de evaluare al ANI”, se arată în ordinul semnat de prefect.
Ordinul poate fi contestat la Tribunalul Argeş, în termen de 10 zile de la comunicare iar Cornel Ionică a declarat într-o conferință de presă susținută luni că dacă va fi demis va ataca ordinul în instanță.
ANI a anunţat, pe 29 martie 2016, că Ionică a fost declarat în conflict de interese deoarece, în perioada exercitării mandatului de viceprimar al municipiului Piteşti dintre anii 2008 şi 2012, a participat la deliberarea şi adoptarea a două hotărâri ale Consiliului Local din data de 24 septembrie 2009, având ca obiect validarea unor protocoale încheiate între Centrul Cultural al municipiului Piteşti cu societăţi comerciale la care ginerele său este asociat şi administrator. Raportul ANI a rămas definitiv în urma unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în septembrie 2018.







































