A făcut mai multe credite pe numele unui argeșean, după ce i-a găsit buletinul pierdut

0
2173

La această oră, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, desfășoară o percheziție în municipiul Pitești, pentru documentarea activității infracționale într-un dosar penal cu un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei. Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a găsit buletinul pierdut al unui argeșean, din Ștefănești, și, în loc să îl predea sau să îl contacteze pe cel căruia îi aparţinea pentru a-i înapoia documentul, a ales să îl folosească. Cu ajutorul actului de identitate a obţinut mai multe credite de la IFN-uri. Astfel a primit aproximativ 60.000 de lei în numele celui care era proprietarul actului. Totul a ieşit la ieală după ce argeşeanul a început să primească somaţii de la instituţiile de creditare pentru neplata datoriilor făcute în numel său, de care nici măcar nu avea habar.

Din cercetarile efectuate până la acest moment de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au stabilit că în perioada apilie-mai 2017, un bărbat de 35 de ani, din Râmnicu Vâlcea, ar fi intrat în posesia unui document de identitate pierdut, aparţinând unei persoane cu domiciliul în Ştefăneşti.

În cauză se desfăşoară cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de însușirea bunului găsit, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic, fraudă informatică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Bărbatul ar fi contractat mai multe credite de nevoi personale de la diferite instituții financiare nebancare, de tip IFN. Acesta ar fi falsificat mai multe documente și ar fi accesat mai multe bancomate, obținând în acest fel, în mod fraudulos, diverse sume de bani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei.

Pentru documentarea activității infracționale, polițiștii au mai efectuat în această dimineață, două percheziții domiciliare, la două locuințe de pe raza județelor Dâmbovița și Vâlcea. Cu această ocazie au fost descoperite un două laptopuri, două routere, două unităţi de memorie, trei telefoane mobile şi documente, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca după efectuarea percheziției să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale Pitești, precum și cu luptători din cadrul Serviciilor de Acțiuni Speciale Dâmbovița și Vâlcea.”, se arată într-o informare de presă emisă de Poliția Argeș.

LASA UN RASPUNS