Social-democrații își aleg NOUA CONDUCERE. Trezorierul PSD: ”Cu o bogată carieră academică și politică este ALEGEREA FIREASCĂ”

0
1140

Social-democraţii îşi aleg sâmbătă noua conducere. Sunt puse la bătaie, în Congresul de sâmbătă, de la Sala Palatului, funcţia de preşedinte executiv, deţinută în trecut de Niculae Bădălău, cea de secretar general, dar şi 16 funcţii de viceprepreşedinte.

Social democrații s-au reunit astăzi în Congresul extraordinar convocat în urmă cu mai puțin de o lună. Deşi membrii Biroului Permanent Naţional al partidului mai aveau mandat încă un an şi jumătate, s-a decis organizarea de alegeri pentru funcţiile de preşedinte executiv, secretar general şi vicepreşedinţi, însă nu şi pentru preşedintele partidului. Pentru cele 18 funcţii candidează 23 de social-democraţi.

CITEȘTE ȘI: Mircea Drăghici, ales secretar al Camerei Deputaților

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, secretar al Camerei Deputaților, și-a arătat susținerea pentru funcția de vicepreședinte pentru șeful PSD de Argeș, Șerban Valeca. ”Cu o bogată carieră academică și politică, domnul Șerban Valeca – senator PSD și lider al filialei PSD Argeș – este alegerea firească în funcția de vicepreședinte al Partidului Social Democrat pentru regiunea Sud-Muntenia. Adaug deci, la sprijinul acordat domniei sale de către organizația județeană PSD Argeș, întreaga mea susținere la Congresul Extraordinar de astăzi.”, a postat deputatul Mircea Drăghici pe pagina sa de Facebook.

CITEȘTE ȘI: Deputatul Mircea Drăghici: ”Este o zi istorică pentru Argeș”

LASA UN RASPUNS