Situație incredibilă! Ciobanul dispărut a fost găsit mort. Apele învolburate au mai făcut încă o victimă!

0
865

A dispărut pe 19 aprilie și a fost găsit mort în comuna Micești, în zona Purcărea, pe marginea Râului Doamnei, la mai bine de 10 kilometri de zona în care a fost văzut ultima dată.

Este vorba despre ciobanul în vârstă de 35 de ani care a dispărut în urmă cu câteva zile. Acesta a plecat de la stână și le-a spus cunoscuților că pleacă acasă pentru a petrece Paștele în familie, însă a fost găsit mort. A fost căutat de zeci de polițiști, jandarmi, subofițeri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Ipotezele inițiale ale autorităților au fost în același context, și anume că este posibil ca bărbatul să se fi înecat, iar trupul acestuia să fi fost luat de viituri. Așa a și fost. Bărbatul trebuia să traverseze râul ca să ajungă acasă, numai că ar fi căzut în apa care era destul de adâncă din cauza ploilor abundente și nu a mai avut nicio scăpare. Cadavrul a fost dus de apă până în zona în care a fost găsit. Se pare că nu există urme de violență pe trupul său și nu există suspiciuni cu privire la cauzele decesului.

Sunt 5 persoane care au căzut pradă viiturilor din ultimele zile, iar două dintre acestea sunt din județul Argeș. Vă reamintim că un băiat de 13 ani din Surdulești și-a pierdut viața, fiind luat de ape.

LASA UN RASPUNS