Partidele politice, mai mari și mai mici, își întăresc car mai de care organizațiile politice din Ștefănești. Se pregătesc astfel de eventuale alegerile locale, asta în contextul în care de o bună bucată de vreme în orașul argeșean este scandal după scandal, problemele fiind în mod special din cauza neînțelegerii dintre cei doi PSD-iști, primarul Ioana Jenica Dumitru și viceprimarul Ion Mihalcea. Și cum candidații se încălzesc pe marginea terenului, speculațiile stau la loc de cinste. Iată cum dezminte ALDE un zvon apărut cu privire la strategia politică aleasă de candidatul pe care îl susțin pentru primăria Ștefănești:
”In lumina ultimelor informatii aparute in spatiul online, cum ca presedintele ALDE Stefanesti- Valeriu Pavel Tudor ar fi ajuns la o intelegere cu viceprimarul Ion Mihalcea de a o numi viceprimar pe fiica acestuia, in eventualitatea unei viitoare candidaturi si victorii la conducerea administratiei publice locale din Stefanesti a presedintelui nostru, dorim sa dezmintim aceasta informatie si sa va asiguram ca o astfel de intelegere nu a avut loc niciodata. Astfel de zvonuri sunt imprastiate de catre anumiti adversari politici care vor sa destablizeze increderea cetatenilor in viitorul candidat ALDE Stefanesti. Daca va fi ales sa conduca administratia publica locala a Orasului Stefanesti, Valeriu Pavel Tudor o va face doar prin votul liber exprimat al cetatenilor si pe baza programului nostru electoral destinat acestui oras.”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Simona Brătulescu(foto interior), președinte ALDE Argeș.




































