SCANDAL. FIUL unui fost primar din Argeș, implicat. Martor amenințat cu cuțitul

0
148

Reţinut după ce a ameninţat un martor cu cuţitul. Bărbatul în vârstă de 40 de ani, din comuna Bârla, a avut un conflict cu fiul fostului primar din Bârla, în luna iunie. S-au bătut şi, în urma încăierării, i-a rupt maxilarul adversarului. Ca urmare a leziunilor suferite victima a necesitat 35 de zile de îngrijiri medicale.

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului au întocmit dosar penal pentru loviri şi alte violente, celor doi participanţi la scandal. În luna august în noaptea de 15 spre 16 august, bărbatul s-a dus la petrecerea de brad a unor miri din localitate. Ştia că acolo se află unul dintre martorii care asistase la conflictul anterior. A avut un schimb de cuvinte cu acesta din urmă şi l-a ameninţat cu cuţitul cu scopul de a-l determina să nu depună mărturie împotriva sa. Cercetările au continuat şi, luni, bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, sub acuzaţia de loviri sau alte violenţe, ameninţare şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

LASA UN RASPUNS