Conducea un autoturism având PERMIS FALS! Prins de POLIȚIA ARGEȘ

0
205

Conducea un autoturism având permis fals! Tânărul în vârstă de 27 de ani, din comuna Miroşi, conducea, luni, un Opel pe DN 65 A, pe raza comunei Căldăraru. A fost tras pe dreapta de poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Buzoeşti. Când i-au cerut documentele, conducătorul auto a prezentat un permis emis de autorităţile italiene.

Oamenii legii au verificat documentul stabilind că este fals. Seria şi numărul documentului aparţineau unui cetăţean italian, nicidecum argeşeanului. La extinderea verificărilor, s-a mai constatat că poliţa de asigurare obligatorie auto avea valabilitatea expirată, iar autoturismul în cauză nu avea documentele de vânzare-cumpărare perfectate în termenul legal, respectiv termenul de 90 de zile de la data dobândirii autovehiculului. Drept urmare, maşina a fost imobilizată, fiind reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare. Pe numele celui de la volan a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Foto: Descriptiv

LASA UN RASPUNS