Salariatii primariilor argesene s-au alaturat grevei generale! In cate nu se lucreaza AZI

0
728

Primarii argeseni, in greva generala. Acestia, in cea mai mare parte, s-au alaturat protestului ce se desfasoara la nivel national. Va reamintim ca sindicaliștii din administraţia publică din România au organizat astazi, 30 aprilie, greva generala, de o zi, urmata de un mare miting de protest la care sunt asteptati cel putin 3000 de persoane. Pe 27 mai va fi organizat un miting de protest, iar acțiunile sunt organizate de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA).

Sindicaliștii cer reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu acest an, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii. Se mai solicită creşteri salariale şi pentru lucrătorii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

La nivelul judetului nostru, circa 60% din primariile argesene s-au alaturat grevei generale si nu vor lucra cu publicul joi, iar printre acestea mentionam: Valea Iasului, Stefanesti, Campulung, Bascov, Mosoaia, etc.

LASA UN RASPUNS