Proiect privind EXTINDEREA și DOTAREA Spitalului Județean din Pitești. Contractul A FOST SEMNAT

0
51

În prezența colectivului medical al Spitalului de Pediatrie și a managerilor celor două unități sanitare beneficiare ale proiectelor, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, și directorul general al ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, au semnat contractele pentru proiectele ”Extinderea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești”, respectiv “Extinderea, modernizarea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești”.

În ceea ce privește proiectul ”Extinderea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești”, valoarea totală a acestuia este de 13.443.259,46 lei, din care contribuția C.J. Argeș este de 2.956.524,46 lei, cu o perioadă de implementare de 60 de luni.

Obiectivul general al proiectului este extinderea infrastructurii sanitare, prin investiții în lucrări necesare ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Pitești, care contribuie la dezvoltarea operaționalității la nivel regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate publică și îmbunătățind accesul la serviciile medicale de calitate.

Prin acest proiect se propune extinderea și dotarea Spitalului Județean de Urgență Pitești cu un ambulatoriu integrat pe 4 niveluri, respectiv S+P+2E, având următoarele funcțiuni: cabinet consultații și sală de tratament Obstretică – Ginecologie; cabinet consultații și sală de tratament Neurologie; cabinet consultații și sală de tratament Medicina Internă; cabinet consultații și sală de tratament Urologie; cabinet consultații și sală de tratament Chirurgie generală; cabinet consultații și sală de tratament Chirurgie Toracică; cabinet consultații și sală de tratament Chirurgie Vasculară; cabinet consultații și sală de tratament Oncologie; cabinet consultații Dermatologie; cabinet consultații Ortodonție; cabinet consultații Reumatologie și Nefrologie; cabinet consultații Alergologie; cameră servere; grupuri sanitare pentru pacienți și personal; vestiare pentru personal; spatii anexe (spații tehnice, spații curățenie, etc.); căi de acces, căi de circulație orizontale și verticale și spații de așteptare.”, ne informează Consiliul Județean Argeș.

LASA UN RASPUNS