Profesorii au primit raspuns in privinta majorarilor salariale! Ce le transmite Executivul

0
3854

Au fost avansate mai multe variante de calendar si procente in cazul profesorilor care ameninta cu proteste de la 1 septembrie, paralizand, practice, inceputul de an scolar. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la finalul discuţiilor de la Guvern pe tema majorării salariilor din educaţie, că au fost avansate mai multe variante de calendar şi procente, dar s-a convenit insa la o amânare a discuţiilor până în 15 septembrie, când vor putea fi ”elemente concrete”. Ministrul a spus că o decizie privind majorarea salariilor în educaţie depinde de Legea salarizării, dar şi de Codul Fiscal.

El a spus că s-a căzut de acord ca discuţiile privind salarizarea în învăţământ să fie reluate în 15 septembrie. Efortul bugetar este acelasi ca in cazul medicilor.

“Eforul bugetar pentru majorarea cu 15% a salariilor profesorilor este de 1,6 miliarde lei, echivalentul majorării cu 25% a veniturilor medicilor”, a spus ministrul Educaţiei.

Se încearcă creşterea salariilor chiar din această toamnă şi că se vor avea în vedere atât prevederile acordului din 2014, cât şi aprobarea Legii salarizării.

“Se discută finalizarea la 1 octombrie a Legii salarizării. Teoretic ar fi posibil alocarea majorărilor în avans, dacă aceasta ar fi aprobată de Parlament până la 1 noiembrie. Încercăm, de asemenea, plata în avans a salariilor prevăzute în acordul cadru din 2014”, a spus Cîmpeanu.

Sindicalistii au apreciat disponibilitatea la dialog a Executivului.

LASA UN RASPUNS