Primarul comunei Bradu, Dănuț Stroe, a fost ACHITAT

0
2250

Judecătorii Curții de Apel Piteștii au decis să păstreze decizia Tribunalului Argeș, iar primarul comunei Bradu, Dănuț Stroe, a fost achitat în procesul de dare de mită. După ce Tribunalul Argeș a decis ca edilul local să fie achitat, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au făcut apel la decizie, însă Curtea de Apel Pitești a dat sentință definitivă.

Iată decizia Curții de Apel Pitești:
”Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 76 din data de 15 Februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 3881/109/2016, intimat – inculpat fiind STROE DĂNUŢ TRANDAFIR. Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de Federaţia Comisariatul pentru Societatea civilă FCSC – Inspectoratul Judeţean Argeş, împotriva aceleiaşi sentinţe. Conform art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă apelanta Federaţia Comisariatul pentru Societatea civilă FCSC – Inspectoratul Judeţean Argeş, la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 2 octombrie 2017, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.”.

LASA UN RASPUNS