PREMIERUL României a făcut un tur al NOULUI SPITAL MIOVENI. Declarații și IMAGINI de la eveniment

0
1161

Recepția noului Spital din Mioveni a avut loc joi, în prezența premierului României, a ministrului Sănătății, a numeroși parlamentari și oameni din administrație, dar și a miovenenilor, pentru că evenimentul a fost unul cu public, iar cine a dorit să participe a putut să o facă. Un lucru de apreciat, deși au fost nenumărate personalități la Mioveni, copiii au fost cei care au tăiat panglica la spital, sub aplauzele participanților, după slujba de pomenire, în prezența Înaltpreasfințitului Calinic.

Construirea noului spital orășenesc, conform celor mai exigente norme europene în domeniu – dotat cu aparatură medicală de top și unde se vor implementa tehnologii medicale moderne- reprezintă cel mai important proiect realizat în Mioveni, în cei 30 de ani de existență ai acestui oraș industrial.

Îi mulțumesc întregului Cabinet pentru susținerea pe care am avut-o, însemnând echipă, Parlament, Guvern, Consiliu Județean, Prefectură și Consiliul Local Mioveni nu aș fi reușit. Tuturor vreau să vă mulțumesc și mă înclin în fața dumneavoastră pentru ajutorul dat. Nu pentru mine, pentru comunitatea din Mioveni și cred că argeșenii, în două luni de zile vor avea o unitate modernă, europeană și pentru asta vă mulțumim tuturor, dar și pentru ajutorul pe care ni-l veți da în continuare, pentru că etapa nu se încheie aici. Astăzi are loc recepția și va fi deschis tuturor pentru parter, etajul I și II.”, a declarat primarul Mioveniului, Ion Georgescu, solicitând astfel Guvernului României sprijin pentru a continua lucrările la Spitalul nou din Mioveni.

Premierul României, Viorica Dăncilă, a declarat la recepția Noului Spital al Mioveniului: ”Un eveniment important pentru Mioveni, dar și pentru Regiune. Trebuie să vă mărturisesc că am fost aici în decembrie 2016, erau începute lucrările, toți erau cu speranța că se va realiza, cu foarte mult efort depus al domnului primar și așteptam cu toții să vedem în cât timp se va realiza și dacă va deveni realitate. Vă doresc domnule primar să inaugurați cât mai multe investiții și să fiți sigur că atunci când vine vorba de investiții aveți în Guvern un partener în Guvernul României.”.

Dăncilă a fost premiată în cadrul evenimentului, primind o distincție de onoare din partea edilului din Mioveni, Ion Georgescu, dar și o machetă a noului Spital, prin care premierul să-și reamintească nevoia de a se face investiții într-un obiectiv atât de important.

Președintele interimar al Senatului, senatorul de Argeș Șerban Valeca, a declarat: ” (…) Prin anul 2010 – 2011, un Guvern a hotărât să închidă 67 de spitale, acest spital vechi Racovița era pe listă. Tot din domeniul nuclear a venit soluția. Pentru că aveam un protocol cu fostul Spital Racovița prin care în caz de incident nuclear trebuia să ne asigure serviciile de specialitate. Punând acest protocol în fața Guvernului Boc nu au avut ce face și au zis nu îl închidem dar trebuie să construiți un spital nou. Și iată cum acel neutron care mergea liber prin atmosferă a declanșat tot procesul, iar acum cu acea masă critică s-a realizat această investiție.”.

Lucrările la acest obiectiv au început în martie 2016, fiind  executate de asocierea MEDICONS formată din Guerrato SPA, SC Medicare Technics SA, ITAL TBS Telematic&Biomedical Services S.P.A, SC Editronic International SRL și SC Eyecon Medical SRL, iar  proiectul  a fost realizat de  Doset Impex SRL din Timișoara. Spitalul are subsol, parter și 6 etaje, 250 de paturi, 6 secții și compartimente specializate fiind dotat cu angiograf pentru intervenții cardio-vasculare, aparatură de radiologie la cel mai înalt nivel cu rezonanță magnetică nucleară, computer tomograf, aparate de radiologie fixă și mobile, echipamente pentru intervenții minim invazive, dar și cu echipamente și sisteme moderne de ventilație, de filtrare și transport aer către fiecare etaj, separat.

Premierul Viorica Dăncilă, alături de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, au făcut un tur al parterului și zona UPU, din cadrul spitalului Mioveni. Iată imaginile realizate de Ziarulargeșenilor.ro la fața locului:

Aruncându-se tot felul de declarații pe marginea acestui eveniment, spunându-se că este o vizită politică, în prag de alegeri electorale, Viorica Dăncilă a declarat în cadrul conferinței de presă: ”Până acum mulți ne reproșeau că nu se face recepție la niciun spital, că nu se fac investiții în Sănătate. Iată că astăzi vin la recepția acestui Spital. Vreau să îl felicit pe domnul primar și administrația publică locală pentru implicare. Este un spital modern, am văzut și aparatura pe care au adus-o în acest spital. Deci iată că se fac investiții și cred că acest lucru este important. Este o investiție la care Guvernul României a participat, era normal să vin la această recepție. Eu nu aș lega totul de campania electorală, am văzut că sunt alții care fiecare lucru îl conduc spre campania electorală sau spre interesul personal. Pentru mine este important ca prim ministru că, iată, se fac spitale în România, că avem dotări foarte bune, că în timp ce unii vorbeau de închiderea spitalelor din România noi încercăm să dotăm toate spitalele și în același timp să ridicăm spitale. Trebuie să avem o abordare pozitivă.”.

Evenimentul a avut parte de o participare numeroasă. De la oameni de rând, până la directori de instituții ori primari din Argeș, dar și parlamentari precum Mircea Drăghici, Simona Bucura Oprescu, Nicolae Georgescu, Nicolae Velcea, Gheorghe Marin ori Cristina Stocheci. De asemenea, au fost prezenți și reprezentanți din conducea Dacia Renault, precum și prefectul de Argeș Emilian Dragnea, subprefectul Adrian Bughiu, dar și președintele Consiliului Județean Argeș Dan Manu.

LASA UN RASPUNS