Pompierii, interventie la un bloc din Pitesti! (video)

0
259

Pompierii au intervenit in aceasta dupa amiaza pentru stingerea unui incendiu produs intr-un apartament situat in cartierul Gavana, mai exact pe strada Victor Babes. La fata locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu două autospeciale de stingere, o autospecială de lucru și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu fumegație densă într-o încăpere a apartamentului. Din bloc, s-au evacuat pe cont propriu aproximativ 10 persoane. Pompierii au acționat de urgență pentru pătrunderea în interiorul imobilului, efectuând căutarea-salvarea posibilelor victime și stingerea incendiului.“, ne-a transmis Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Arges, care a adaugat: “În interior a fost găsit un cățeluș intoxicat cu monoxid de carbon, care a fost evacuat și i s-au acordat îngrijiri medicale. Acesta și-a revenit și a fost predat proprietarei. Totodată, a fost evacuat și fumul din apartament și de pe casa scării. În urma evenimentului au ars elemente combustibile de la două aparate electrocasnice și s-au degradat ușile de la mai multe încăperi și un corp de mobilier. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este foc deschis în spații închise, lumânare lăsată nesupravegheată.“.

LASA UN RASPUNS