Conducerea PNL a decis, marţi, scoaterea lui Mircea Diaconu de pe lista iniţială de candidaţi stabilită pentru alegerile europarlamentare, astfel că PNL Argeş a rămas fără singura propunere de pe un loc eligibil de la Parlamentul European.
Pentru menţinerea liberalului Mircea Diaconu s-au exprimat prin vot 18 membri ai BPN, în timp ce 37 lideri au fost pentru scoaterea acestuia de pe lista de candidaţi. Eduard Hellving este următorul pe lista decisă iniţial, astfel că va urca pe locul eligibil ce îl ocupa actorul Mircea Diaconu. Acesta din urmă a ieşit din sala de şedinţă fără să facă nicio declaraţie.
Vă reamintim că liderul PNL Crin Antonescu a declarat cu câteva zile în urmă că este posibilă retragerea de pe listă a lui Diaconu. Fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu a fost achitat, recent, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, instanţa dispunând ca acesta să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei. ANI a precizat, ulterior, că decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) prin care Mircea Diaconu a fost achitat, pe fond, pentru conflict de interese „nu influenţează în niciun fel interdicţia de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European”.





































