Piromanul de la Valea Danului a fost reținut. Este vorba de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna amintită. Bărbatul a comis fapta ca să se răzbune. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au stabilit că în seara zilei de 26 octombrie a.c., cel în cauză ar fi incendiat trei capite de fân, pe un câmp de pe raza localității Valea Danului.
Bărbatul se află în divorț de soție. Acesta avea informații cum că proprietarii fanului ar fi influențat-o pe femei să se despartă, iar, ca să le dea o lecțiea a incendiat munca acestora de-o vară.
Duminică seara, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de distrugere prin incendiere, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.





































