PERCHEZITII domiciliare, RETINERI! Argesul, din nou sub LUPA procurorilor

0
979

La data de 19 mai 2015, acţionând în cadrul echipei comune de anchetă româno-franceze constituită cu sprijinul EUROJUST şi EUROPOL, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, au efectuat un număr de 56 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Constanţa, Tulcea, Argeş şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în savârşirea infracţiunii de proxenetism. Din cele 56 de perchezitii, 5 au avut loc la Curtea de Arges si una la Baiculesti.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2012, suspecţii, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei pe teritoriul Franţei a unui număr de peste 32 de persoane de sex feminin, încasând sumele de bani obţinute din aceste activităţi.

În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că membrii grupului infracţional racolau clienţii prin postarea de anunţuri însoţite de fotografii ale tinerelor pe site-uri de profil, accesibile în Franţa.
Persoanele care practicau prostituţia pe teritoriul Franţei au expediat regulat membrilor grupului infracţional sume importante de bani obţinute din aceste activităţi, prin servicii de transfer rapid, suma totală ridicându-se la peste 4.000.000 euro.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză au fost găsite şi ridicate echipamente electronice şi medii de stocare a datelor, produse pirotehnice, droguri de risc şi substanţe susceptibile a avea proprietăţi psihoactive, sumele de 11.230 euro, 33.900 lei precum şi 12 autoturisme.

Simultan, în cadrul aceleiaşi operaţiuni, au avut loc percheziţii şi pe teritoriul Franţei, sincronizate şi coordonate de către EUROJUST şi EUROPOL.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 36 de persoane.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus măsura preventivă a reţinerii faţă de 18 inculpaţi, urmând să fie prezentați instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
În cauză urmează să fie instituite măsuri asigurătorii.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Piteşti, Tulcea, Constanţa şi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

LASA UN RASPUNS