Primarii sunt déjà îngrijorați că edilul Municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, își dorește să pună mâna pe județ, după ce a preluat interimatul la PSD Argeș. Pendiuc țintește la șefia PSD Argeș și în conducerea Consiliului Județean Argeș, cu Bogdan Pandelică la Primăria Municipiului, după ce acesta va căpăta suficientă notorietate ca prefect al județului.
Este totul foarte limpede în capul său, însă nu știe un lucru. O mare parte dintre primarii argeșeni, și nu sunt puțini cei care nu-l agreează, sunt împotriva sa și sunt porniți să nu-l lase să își facă jocurile pentru a pune mâna pe Putere în întreg județul Argeș. Pendiuc se vede șef peste Argeș, după ce a suspinat ani la rând la funcțiile lui Constantin Nicolescu, cu care nu s-a înțeles niciodată, nici măcar de ochii lumii.
Pendiuc a început să joace, dând repede din glezne, și a făcut prima mutare. L-a pus pe Bogdan Pandelică să preia funcția lui Cristian Soare și să fie prefect al județului, fără ca nici măcar să ceară părerea colegilor din partid cu funcții de conducere, știindu-se faptul că acesta este un apropiat al edilului din Pitești. Această veste a picat ca un trăsnet pentru social democrați, mai ales că ei nu aveau habar de această propunere, Pandelică nefiind văzut la culoare de vreme bună prin Argeș.
Deși, de când a preluat interimatul la PSD, Pendiuc a pozat într-un personaj care dorește să muncească alături și împreună cu ai săi colegi de partid, se pare că este doar o chestiune pur de imagine. Face doar ce-l taie capul, iar acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, și cu oamenii ce vor fi propuși pe locurile ce vor fi lăsate libere de directorii liberali. Își va instala pe funcții oamenii săi pentru a-i asigura astfel succesul într-o viitoare campanie electorală.
Nu se știe însă cum îi va îndulci pe primari, aceștia fiind porniți împotriva lui Tudor Pendiuc, așteptându-l la colț din moment în moment pentru ”a-i da la tâmple”.





































