Încrengăturile şi mafia piteşteană a captat atenţia jurnaliştilor de la nivel naţional! Edilul din Piteşti, Tudor Pendiuc, a devenit subiect de discuţie în cadrul unei televiziuni naţionale, în emisiunea „Dosarul zilei”, miercuri, 15 ianuarie. Realizatorul emisiunii a vorbit mai exact despre cum oamenii de afaceri, cu sprijinul primarului, au reuşit să pună mâna pe Piteşti, dar şi pe cele mai importante afaceri din judeţ. Pendiuc a fost numit drept un baron local, în jurul căruia gravitează oamenii de afaceri importanţi, aceştia împărţind banii publici şi chiar viaţa de zi cu zi a oamenilor aşa cum doresc. „Cazul pe care îl prezentăm azi este spectaculos. Vom discuta despre personaje discrete, care în 20 ani au ajuns la un asemenea nivel de bogăţie şi putere încât putem spune că au “privatizat” unul dintre cele mai bogate judeţe ale ţării. Este vorba despre Argeş. Haideţi să cunoaştem gruparea argeşeană condusă de primarul oraşului Piteşti, Tudor Pendiuc.”, şi-a început moderatorul prezentarea spunând despre baronul care este primar de 20 de ani, fiind de altfel o situaţie unică pentru un oraş reşedinţă de judeţ. „Recent, gruparea de la Argeş a intrat în lumina reflectoarelor: afaceristul piteştean Valentin Vişoiu a fost prezentat ca partenerul de tranzacţii imobiliare al viitorului ginere al preşedintelui Traian Băsescu, un anume avocat Radu Pricop. Vişoiu este o piesa importantă într-un puzzel de afaceri controvesate cu retrocedări de terenuri şi imobile, afaceri în domeniul energiei sau al construcţiilor publice şi asfaltărilor de drumuri. Reţeaua este conectată la Primăria Piteşti. Vom prezenta câteva imagini interesante: în centrul fotografiei este primarul Piteştiul Pendiuc, alături de Valentin Visşiu, viitorul partener de afaceri al familiei Ioana Băsescu- Pricop.
Afacerile lui Vişoiu sunt cu bani publici şi în domeniul imobiliar. Acesta controlează compania de construcţii CONARG, abonată la contracte cu primăria Piteşti şi cu multe instituţii publice: societatea a renovat piaţa agroalimentară şi piaţa centrală a Piteştiului, afacere care s-a lăsat cu o cercetare penală închisă. Vişoiu este considerat unul dintre cei mai mari investitori de pe piaţă imobiliară din România: deţine 1600 de apartamente în Bucureşti şi va dezvolta un proiect imobiliar pe 15 hectare în cartierul Ghencea. În dreapta primarului Pendiuc este afaceristul Virgil Dumitru, asociatul lui Vişoiu de la hotelul Ramada Piteşti, o investiţie de 20 de milioane de euro. Dumitru este patronul companiei de construcţii COMESAD Argeş. Anul trecut, primăria Piteşti i-a atribuit un contract de asfaltare a drumurilor în oraş de aproape 2 milioane de euro. Un mizilic, datele publice arată că societatea Comesad a semnat contracte de asfaltare cu direcţia judeţeană de drumuri de peste 6 milioane de euro. Mergem mai departe cu imaginile: în spatele primarului Pendiuc îl vedem pe seniorul Gheorghe Badea, afacerist şi prieten de o viaţă cu acesta. Badea este naşul de cununie al fiicei lui Pendiuc. Milionar în euro, cumătrul primarului controlează o companie de subansamble auto şi a împânzit Piteştiul cu afaceri imobiliare controversate, avizate de primăria Piteşti.
În centrul oraşului el construieşte un imobil de birouri cu 10 etaje în dispreţul reglementărilor de urbanism. La un moment dat s-a asociat în afaceri imobiliare chiar şi cu primăria Piteşti. În mod natural, Badea este partener de afaceri cu boss-ul Valentin Vişoiu într-un proiect de amplasare a 10 microhidrocentrale pe Valea Argeşului. Nimic nu este întâmplător la Argeş: afaceriştii sunt legaţi între ei ca aţa pe ghem. Oare de unde au făcut băieţii aceştia atâţia bani?”, s-a explicat în emisiune modul în care se încearcă împărţirea banilor publici la Piteşti. Sigur, încrengăturile nu se opresc aici, la „Dosarul zilei” s-a vorbit şi despre Liviu Pătraşcu, un om de afaceri şi el fost partener al aceluiaşi Valentin Vişoiu în firma Conarg. „Pătraşcu a fost numit anul trecut preşedintele Consilului de administraţie al companiei de apă Piteşti. De ce un milionar în euro de anvergură lui Pătraşcu a decis să lucreze pentru o companie de stat pe un salariu de nici 500 de euro pe lună rămâne şi acum un mister?! Compania de apă a atras finanţări de circa 240 de milioane de euro pentru dezvoltarea reţelei de apă şi canal în Argeş. Banii aceştia trebuiau împărţiţi în mod inteligent. Pătraşcu este un vechi partener politic al primarului Pendiuc, de pe vremea în care acesta era consilier local şi făcea afaceri prin firma Conarg tocmai cu primăria.
Pătraşcu controlează acum importante afaceri în domeniul exploatării lemnului la Curtea de Argeş…De fapt, toţi aceşti afacerişti din Argeş legaţi de primarul Pendiuc: Vişoiu, Badea, Dumitru şi Pătraşcu nu sunt străini de aceste tipuri de afaceri cu retrocedări de bunuri confiscate de regimul comunist. Aceste afaceri s-au făcut în ultimii ani prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – ANRP”, a conchis moderatorul, dorind să scoată la iveală ce măgării se fac în judeţul Argeş cu ajutorul baronului local Tudor Pendiuc ce parcă „domneşte” Piteştiul de 20 de ani şi a reuşit să pună mâna pe banul public pe care îl administrează după bunul său plac.





































