Edilul orasului Pitesti, Tudor Pendiuc, dus cu mascatii la DNA Bucuresti, a declarat pentru Qmagazin ca nu este vinovat, insa se astepta la astfel de actiuni, fiind turul doi al alegerilor prezidentiale. Acesta a fost readus de catre mascati la Primaria Pitesti. ”Nu ştiu de ce am fost reţinut. Sunt nevinovat, dar este turul II şi mă aşteptam. Asta e etapa de dezvoltare a României…”, a declarat primarul Pitestiului.
Procurorii DNA efectuează, joi dimineaţă, percheziţii la Primăria Piteşti, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire, în perioada 2007 – 2014, a unor infracțiuni de corupţie și asimilate celor de corupție. Printre persoanele vizate de anchetă se numără şi primarul Tudor Pendiuc, președintele PSD Argeș, viceprimarul Cornel Ionică, dar şi importanţi oameni de afaceri din Piteşti, printre care Valentin Vișoiu (FOTO).
Primarul din Piteşti, Tudor Pendiuc, este vizat în acest caz care are un prejudiciu de peste un milion euro. Se pare ca Tudor Pendiuc ar fi primit mită de la omul de afaceri Valentin Vişoiu, cel mai bogat om din Piteşti şi partener de afaceri al ginerelui preşedintelui Traian Băsescu, Radu Pricop, pentru un contract public privind achiziţionarea a 80 de autobuze pentru transportul public din Piteşti.
Vişoiu, anchetat şi în dosarul retrocedărilor, este vizat şi el de anchetă. El ar fi dat un milion de euro mită către reprezentanţii Primăriei Piteşti, între care şi primarul Tudor Pendiuc, pentru a i se atribui un contract pentru achiziţionarea a 80 de autobuze. Firma sa nu avea, însă, acele autobuze, ci a fost doar intermediar în afacere, ceea ce i-a adus un profit de milioane de lei. Se pare ca o parte din mita oferită de Vişoiu a fost un aprtament de lux în Capitală într-un complex rezidenţial.






































