În cursul primelor 6 luni ale anului 2014, identificarea cazurilor de muncă fără forme legale a fost avută în vedere la un număr de 2095 de unităţi controlate, fiind sancţionaţi contravenţional 156 angajatori la care au fost depistate desfăşurând activitate fără contracte individuale de muncă încheiate în formă scrisă 299 de persoane.
Valoarea totală a amenzilor aplicate pentru munca fără forme legale a fost de 2.420.000 lei. De asemenea, tot in semestrul I 2014, au fost identificaţi 8 angajatori la care au fost depistate mai mult de 5 persoane prestând activitate fără forme legale de angajare, iar pentru 2 angajatori s-a constatat nerespectarea regimului de muncă al minorilor – in aceste cazuri fiind sesizate organele de cercetare penală, având in vedere prevederile art. 264 alin 4 si art. 265 alin 1 din Codul Muncii.
In vederea verificării efective a îndeplinirii măsurilor dispuse de inspectorii de muncă de către angajatorii la care au fost depistate cazuri grave de muncă nedeclarată, anunta Ion Samoila, seful ITM Arges, au fost efectuate acţiuni de repetare a actului de control.





































