Ministrul riscă să fie vandalizat şi bătut cu pietre, dar vine în Piteşti! Se anunţă vizită importantă guvernamentală

0
944

La acţiunea Prefecturii Argeş ”Argeşeni, valori naţionale” sunt invitaţi să participe trei miniştri importanţi: Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi deputat PC de Argeş, Andrei Gerea, ministru al Economiei şi deputat PNL de Argeş, şi Daniel Barbu, ministrul Culturii, cunoscut că a avut experienţe urâte când manifestanţii anti-Roşia Montană i-au vandalizat maşina şi a fost bătut cu pietre.daniel barbu ministrul culturii

Acesta este cel de-al treilea eveniment din cadrul proiectului „Argeşeni, valori naţionale” şi se va desfăşura duminică, 24 noiembrie. Va fi marcată personalitatea celui care a fost Ion I.C. Brătianu. Personalitate dominantă a scenei politice româneşti de la începutul secolului al XX-lea, s-a remarcat mai ales prin realizările sale ca prim-ministru al României interbelice şi ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
Evenimentul va începe de la ora 11, când la capela familiei Brătianu un sobor de preoţi va oficia o slujbă religioasă, urmată de un ceremonial de depuneri de coroane.daniel constantin

O jumătate de oră ceva mai târziu, pe platforma din faţa Vilei Florica, va fi un ceremonial militar, cu prilejul dezvelirii unei plăci comemorative în amintirea acestuia, iar de la ora 12, în sala de Cultură a oraşului Ştefăneşti, va avea loc un simpozion în care vor susţine prezentări oameni de cultură şi istorici.

Elevii de la Liceul Iulia Zanfirescu din Mioveni şi cei de la colegiile Zinca Golescu şi I.C. Brătianu din Piteşti vor participa atât la simpozionul de la Casa de Cultură din Ştefăneşti, dar vor vizita şi Vila Florica ori Muzeul Goleşti.

La Goleşti va fi deschisă o expoziţie în premieră cu costume tradiţionale româneşti donate de Sabina Cantacuzino sora lui Ion I.C. Brătianu şi Elisa Brătianu, soţia sa. La eveniment vor participa şi parlamentari ori primari ai judeţului nostru.Gerea_ministrueconomiei

LASA UN RASPUNS