Ministrul Economiei, Andrei Dominic Gerea, s-a întâlnit astăzi cu managementul combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, lideri ai organizaţiilor sindicale din cadrul Oltchim, reprezentanţi ai salariaţilor, autorităţi locale, parlamentari din colegiile judeţului Vâlcea. I-a asigurat pe cei prezenţi de sprijinul său în identificarea unor investitori interesaţi prin intermediul reprezentanţilor economici din reţeaua de reprezentare externă a ministerului.
Ministrul Gerea a propus la finalul întâlnirii continuarea discuţiilor peste două săptămâni, la Râmnicu Vâlcea, în cadrul unei noi şedinţe, cu toţi cei implicaţi. La întâlnire au participat şi preşedintele Consiliului Judetean Valcea, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judetean Argeş, Constantin Nicolescu, administratorii judiciari ai societăţii, Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan, şi administratorul special, Bodgan Stănescu, dar şi parlamentari de Argeş.
Ministrul Economiei a transmis celor prezenţi determinarea sa şi a echipei sale de a continua procesul de privatizare a combinatului de la Râmnicu Vâlcea în sistem integrat Vâlcea-Piteşti cu un investitor strategic şi i-a invitat pe participanţii la dialog să îşi prezinte punctele de vedere pe acest subiect. Liderii organizaţiilor sindicale din cadrul Oltchim, Mihai Diculoiu – Sindicatul LiberOltchim şi Corneliu Cernev – sindicatul Victoria, au trecut în revistă problemele combinatului, solicitând urgentarea procesului de privatizare în vederea revigorării activităţii societăţii.
„În acest sens, cei prezenţi au cerut oficialilor Ministerului Economiei şi administratorilor societăţii analizarea responsabilă şi cu consultarea factorilor implicaţi a tuturor ofertelor de finanţare şi privatizare a Oltchim. Asigurarea capitalului de lucru şi identificarea unor soluţii pentru plata salariilor angajaţilor Oltchim au fost, de asemenea, puncte comune pe agenda solicitărilor salariaţilor şi partenerilor sociali. Aceştia au semnalat, totodată, necesitatea preluării personalului Mentchim, pentru continuarea activităţii de mentenanţă asigurată de această unitate externalizată, care între timp a intrat în faliment. La rândul lor, reprezentanţii autorităţilor locale au recomandat utilizarea canalelor diplomatice existente pentru promovarea intenţiei de privatizare a combinatului Oltchim şi identificarea de investitori strategici. Prezent la discuţiile de astăzi de la Ministerul Economiei, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a solicitat privatizarea în sistem integrat Oltchim-Arpechim şi a adus în discuţie problema datoriei Oltchim către CET Govora, care a continuat furnizarea de energie electrică şi termică către combinat. Parlamentarii din zonă au reluat tema necesităţii asigurării capitalului de lucru la Oltchim şi a demarării unor discuţii cu furnizorii combinatului, pentru reducerea preţurilor de vânzare a materiei prime. La solicitarea liderilor sindicali, administratorii judiciari ai societăţii au răspuns aspectelor ridicate în cadrul discuţiilor de astăzi şi au anunţat finalizarea raportului de evaluare a activelor Oltchim. Pe baza acestui raport, urmează să fie definitivate, în viitorul apropiat, tabelul crenţelor, precum şi planul de reorganizare a societăţii.”, au transmis reprezentanţii din cadrul cabinetului ministerial al deputatului Andrei Gerea.
În concluzia discuţiilor de astăzi, ministrul Economiei, Andrei Gerea, a recomandat celor prezenţi intensificarea demersurilor de identificare a unui cumpărător într-o formulă de echipă între parlamentarii din zonă, liderii sindicali, administraţia locală, administratorii judiciari şi speciali ai combinatului.
Ministrul Andrei Gerea i-a informat pe partenerii de dialog că, împreună cu administratorii societăţii, caută o soluţie de finanţare pentru Oltchim, în paralel cu demersurile către furnizorii combinatului pentru reducerea cotaţiilor şi lărgirea termenelor de plată. De asemenea, ministrul Economiei i-a asigurat pe cei prezenţi de sprijinul său în identificarea unor investitori interesaţi prin intermediul reprezentanţilor economici din reţeaua de reprezentare externă a ministerului.





































